DESPRE BĂRBAȚI ȘI FEMEI

Femeia şi politica, baba şi mitraliera

Femeia fuge de politică ca dracul de tămâie. O ştim pe ea cât e de drăcoasă, talpa iadului, mama lui, când îşi pune ea în cap ceva! Iar cum politicienii noştri sunt tămâie, atunci fuga femeii pare o consecinţă normală. Dar să lăsăm basmele pentru cei mici şi poveştile pentru …

Familie versus copil

Lucrurile stau chiar aşa, nu la modul copilul şi familia din cazurile fericite, care nu sunt mai numeroase ca cele nefericite, adică familie împotriva copil. Şi chiar dacă ar fi mai numeroase cele fericite, sunt suficiente câteva dintre celelalte astfel încât să atragă o anatemă bine-meritată asupra societăţii în ansamblu. …

Familia – trecut şi viitor

Familia şi felul în care individul, organizaţia sau societatea trebuie (sic!) să o privească nu este doar un subiect la modă. E veşnic la modă, doar că revine uneori în forţă pe podiumul de prezentare al celor care îl îmbracă în hainele împăratului. Ca să defileze spre a amuza sau …

Familia tradiţională

Se pare că familia este încă celula de bază a societăţii. Şi este, în continuare, da, o celulă cu o membrană groasă şi apăsătoare ce are o fereastră cu gratii ruginite. Prin care pătrunde lumina oxidată să mângâie câteva colţuri stingherite de atâta conservare oţetită. Dar dacă vrei să perpetuezi …

În loc să tragi de el, trage de tine

Sau, mai bine, trage şi tu un pic de fiare, dar delicat, că eşti femeie. De fapt, fă un strop de sport dimineaţa şi menţine-te în formă fizică. Şi, pe cale de consecinţă, psihică. Că vorba aia, mens sana in corpore (baro)sano! Proporţia depăşită nu vine neapărat cu kilogramele în …

Îndrăgostire, dragoste şi iubire

Să fii îndrăgostit este egal cu a iubi? Dar dragostea este acelaşi lucru cu iubirea? Fiecare vede lucrurile în felul lui, nici nu cred că putem vorbi de un model sau de o paradigmă. Eu cred, totuşi, că există o diferenţă între cele trei, iar felul meu de a vedea …

Sunt norocos că am dat peste femei care au orgasm?!

Prea norocos, aş spune. Văd tot felul de texte pe net, m-am apucat şi să citesc articole ştiinţifice ca să mă edific. Doar 30% dintre femei ajung sigur la orgasm măcar o dată, asta dacă nu s-au prefăcut şi în faţa chestionarului! Sau jumătate dintre ele, în abordările cele mai …

Învăţământ de tip românesc

Şcoală formează bărbaţii şi femeile de mâine, în foarte mare măsură. Iar învăţământul românesc este centrat pe profesor şi nu pe elev. De fapt nu e centrat nici pe cel care merge la grădiniţă sau la facultate. De ce? Ca să avem motiv să îi plătim prost pe profesorii care …

Cuminţenia poporului

Nu sunt consumator de artă decât ocazional. Da, am vizitat şi eu, cu iubita la braţ, Hobiţa şi Tg. Jiu şi cam la asta mi se reduce profunzimea studierii artei lui Brâncuşi. Însă campaniile derulate, în special la televizor şi la mişto pe Facebook, m-au convins uşor să nu dau …