Pe net sunt două curente de persoane preocupate de fericirea lor şi a altora, prin comparaţie. Cei din primul curent au impresia că toţi dau dovada contrariului când încep să posteze fel de fel de statusuri, însoţite eventual de ceva poze sau citate motivaţionale, din care ar reieşi cât de fericiţi sunt ei. Al doilea curent are impresia că toţi care critică fericirea altora nu se respectă pe sine, pentru că fericirea depinde doar de individ şi de împăcarea cu sinele. Fix ceea ce lipseşte celor care fac mişto de expansivitatea altora.
Că oamenii depind de comparaţia cu semenii ca să se echilibreze pe firul suspendat în necunoscutul vieţii, pare ceva rezonabil. Sau chiar obligatoriu.
Dacă te amăgeşti că singurătatea şi împăcarea cu sinele meşteresc cheia fericirii pe care ai şi atins-o cândva, aş spune că deja te minţi
Marea problemă cu comparaţia dintre sine şi restul lumii apare atunci când te raportezi la acela mai slab ca tine într-un domeniu oarecare. Adică nu îi iei ca reper pe cei care excelează într-o privinţă şi, de fapt, îţi construieşti false aşteptări prin filtrul amăgirii că eşti superior celui slab. Că întotdeauna vei găsi pe cineva mai nepriceput ca tine într-o chestie care pe tine te preocupă şi pe el îl amuză. Dar forţa asta a autoamăgirii e benefică, până la un punct.
Şi totuşi, parcă e mai bine să te amăgeşti ca faci cât o ceapă degerată prin comparaţie cu alţii, tăntălăi sau pricepuţi, decât să îţi cauţi fericirea în singurătatea sinelui. Sau să spui, mai ales femeie fiind, că de când eşti singură eşti o persoană mai fericită. O fi mai fericită persoana singură, dar poate comparându-se cu nefericirea. Că dacă te amăgeşti că singurătatea şi împăcarea cu sinele meşteresc cheia fericirii pe care ai şi atins-o cândva, aş spune că deja te minţi. Împăcarea cu sinele te ridică enorm, singurătatea atârnă greu şi să te mai păcăleşti, voit sau nu şi din când în când, mai treacă-meargă… Dar să te minţi şi asta să te facă fericit, asta nu prea e în regulă.
În ce mă priveşte, prefer să fiu „nefericit” alături de cea pe care simt că o iubesc, decât „fericit” cu alta sau singur
Serviciul şi cariera, statutul şi rolul de părinte, serialele şi emisiunile favorite, pariurile sau drogurile sunt pentru unii cheia singurătăţii fericite. Când ai trecut printr-o viaţă îndelungată şi îndestulătoare sentimental, lipsa partenerului şi aşteptarea regăsirii cu el într-un univers sau timp diferit nu aduce chiar a singurătate nefericită. În ce mă priveşte, prefer să fiu „nefericit” alături de cea pe care simt că o iubesc, decât „fericit” cu alta sau singur. Sau chiar să fiu nefericit o perioadă de unul singur, decât nefericit în doi. Altfel, pentru că şi masturbarea are menirea ei benefică, şi cea afectiv-sentimentală are rolul ei când te minţi că eşti fericit fără partener.