Şcoală formează bărbaţii şi femeile de mâine, în foarte mare măsură. Iar învăţământul românesc este centrat pe profesor şi nu pe elev. De fapt nu e centrat nici pe cel care merge la grădiniţă sau la facultate. De ce? Ca să avem motiv să îi plătim prost pe profesorii care culeg acum ce au semănat de generaţii încoace. Las’ că se descurcă ei, mai un corijent, mai o meditaţie, că ăsta e modelul de tristă amintire şi bucuroasă prezenţă… de spirit. Spirit totalitarist, moştenit de la modelul familial şi familiar, împământenit. Noroc cu generaţiile de tineri trecuţi prin focul purificator al internetului, corporaţiei sau occidentalismului. Că pe ăştia nu-i mai mântuie omul cu sutană la schimb cu bilete plastifiate la banca centrală. Dar ei sunt încă puţini, ăştia care nu au boală pe progeniturile lor.
Disciplină, conformism şi supunere! Ce afectivitate, să nu iasă vreun papă-lapte de bărbat sau vreo mironosiţă care să-i răspundă cumva în nas soţului!
Părintele mioritic are mentalitatea de iobag cimentată cromozomial. Şi dacă el ascultă de boier şi a trăit sub dulcea palmă, nuia sau coadă de topor părintească, la fel trebuie să facă şi copiii lui. Să îl respecte cum şi el şi-a respectat părinţii, care l-au educat cu toată dragostea lor manifestată prin trimis în aia maică-sii subtil înmiresmat cu damf de ţuică, dar şi prin grijă maternă: ‘Eu l-am făcut pe copil, eu îl omor!’. Şi-l roagă pe profesor să nu uite să-l mai trosnească pe elev dacă e obraznic şi nu execută ordinele trasate de regimul şcolăresc. Disciplină, conformism şi supunere! Ce afectivitate, să nu iasă vreun papă-lapte de bărbat sau vreo mironosiţă care să-i răspundă cumva în nas soţului!
Profesorul provine şi el din acelaşi mediu. A studiat o meserie şi a luat o diplomă. Poate şi una care îi conferă dreptul să profeseze. Dar ca să fie pedagog, e cale lungă! Problema este că profesorul uită că trebuie să fie pedagog. Sau, mai degrabă, nu îl interesează. Acum e stăpân pe stâna cu mioare pe care are grijă să nu le ajute să devină nişte oi rătăcite. În primul rând să-i arate respectul cuvenit, că el are autoritate şi respectul nu se câştigă, e garantat! Ca aşa l-au învăţat şcoala vieţii şi aia de i-a dat o diplomă, drept răsplată că a fost membru docil al turmei.
Profesorul trebuie să înţeleagă că primul care trebuie să mulţumească şi să arate recunoştinţă este el, şi nu elevul
Nu toţi profesorii sunt sclavii trecutului. Unii se zbat să fie umili servitori ai viitorului mai bun pentru elevii lui şi, implicit, pentru el. Că profesorul deştept ştie că ceea ce modelează el azi, îl răsplăteşte nu doar spiritual pe moment, cât şi sub multiple alte forme (economic, social, cultural etc.) pe viitor. Iar lupta acestuia nu este cu elevul indolent sau îndărătnic, că mai sunt şi de ăştia, ci cu ceilalţi profesori care au boală pe el că le distruge lumea. Şi le destabilizează un sistem pe care îl controlează, nu prin competenţă şi moralitate, ci prin eleganţa driblării meseriei şi a deontologiei.
Profesorul trebuie să înţeleagă că primul care trebuie să mulţumească şi să arate recunoştinţă este el, şi nu elevul. Pentru că are ocazia de a se transmite pe sine generaţiilor următoare, iar elevul simte când are de cărat o povară sau o comoară!
