E pâinea lui Dzeu, doar făina e a dracului. Şi nu pentru că e nulă de trei ori, că aia nu e făină de pâine. Deşi poţi să combini din aia de 1800-2000 cu aia nulă şi să o aduci la 650 sau mai sus. Sau iei făină ieftină de 650 direct, de aia la 1.5 – 1.6 lei kilogramul, dacă nu te rişti la aia franţuzească de 8 lei/kg.
Individul se reflectă în naţie şi naţia în individ
Că mulţi spun că aluatul din care eşti făcut contează. Eu spun că poate face o diferenţă, dar e de gust. Pentru mulţi, genetica biologică sau arhetipală, mai de factură esoterică, stă la baza determinismului sistematic de care nu se pot desprinde, că nu vor. Nu că nu pot, că deh, e uşor să dai vina pe moştenire. Asum-o, în primul rând, înţelege-o, dar nu te lăsa copleşit de ea. Aici e greu, ca individ şi naţie. Uită-te la ruşi, n-au nicio vină: Stalin era un gruzin (georgian) nenorocit şi au avut ghinion cu el să se tot repete istoria pân’ la fundul putinii. La noi, nea Nicu era vinovat, este încă. Că şi-a iubit soţia, şi au rămas împreună ca în poveşti până la moarte, deşi un pic tragic. Dar nu au murit de boală grea, măcar. Şi au fost complementari, dar au nenorocit un popor. Sau s-a nenorocit singur prin indiferenţă, dacă nu, mai degrabă, prin suportul conştient şi inconştient acordat?! Nemţii l-au asumat şi îl asumă pe zugrav…
Individul se reflectă în naţie şi naţia în individ. Asta e soarta cromozomială, las-o aşa, n-ai ce-i face! De-a-n boulea, vitelor!
Ori eşti de-a dreptul Pygmalion care să-şi masturbeze intelect-emoţionalul cu propria creaţie
Aşa că te refugiezi în digital şi îţi creezi propriul univers marxist-utopic, în care eşti şi vânător şi pescar sau antreprenor şi critic literar mai pe seară. Sau te apuci să faci pâine, dacă te crezi Prometeu şi ai ficatul tare, deşi ştii că Hefaistos îţi trimite câte o vulturoaică să facă treabă şi mai bună. Ori eşti de-a dreptul Pygmalion care să-şi masturbeze intelect-emoţionalul cu propria creaţie. S-o faci tu cu mâna ta sau să foloseşti pâinea pe post de plăcintă americană (ep. 1).
Apoi ai de ales, o frămânţi tu sau laşi tehnologia şi lenea să o facă
Eu o fac că mănânc din ea şi pentru că e pâine cu adevărat. Şi o plămădesc din maia, dar cu drojdie că suntem în altă viteză în mileniul ăsta şi e şi mai dulce ca cea din baş (maia reîmprospătată). Şi când vezi că a prins putere şi începe să-şi bolborosească pubertatea, o încarci cu restul de material şi pui şi sare. Apoi ai de ales, o frămânţi tu sau laşi tehnologia şi lenea să o facă. Doar dacă lenea e mai puternică ca dorinţa de a fi făcută numai de mână ta: să ştii tu că tu ai făcut-o, tu o omori! Doar tu! Şi apoi trebuie să o treci prin mâinile tale să-i dai forma şi apoi să ai răbdare să crească, să dospească spre maturitate. Şi când simţi că e plină de ea, dar nu răsuflată de atâta plinătate, o arunci în focul vieţii. Se întăreşte (dar nu cărămidă) şi se rumeneşte.
O laşi 24h să aşeze, să simtă lumea în noua formă şi apoi o faci cadou. Eu nu, că mă gândesc la cineva şi la vorba de alint pe care i-o spuneam înainte să muşte pasiunea din ea: franzeluţa.