Este greu fără boieri. Pentru că, iobag fiind, nu mai ai repere. Când voievodul acela, fiu de grec şi purtător de bardă şi cuşmă să-i acopere chelia, a legat ţăranii de glia boierilor, s-a gândit la binele lor. Desigur!!! Nu la faptul că tot apusul făcea invers, iar el se revendica ca luptător al cauzei creştinătăţii împotriva otomanilor. Ci doar la pohta ce o poftise, de a uni nişte principate într-un mic regat care să-i gâdile vanitatea ce i-a retezat şi capul, într-un final. Dar unii au rescris istoria şi l-au transformat în simbol de măreţie şi naţionalism. Iar cei care validează falsul istoric sunt, bineînţeles, iobagii.
Dă-le repere iobagilor, şi nu dai greş cu masa de manevră. Dacă le iei boierii, şi-i creează singur, sub formă de baroni locali. Şi îi validează cu inima zilnic şi cu ştampila măcar o dată la patru ani. Boierul trebuie! Ce anume, ştie el. Dar în primul rând să îi ţină pe toţi iobagii lui de aceeaşi stare. Materială, în primul rând. Că mai face un abuz sau două când are chef, boierul ştie el ce face. Că de aia e boier.
Dar pe iobag nu-l mulţumeşte să se ştie sărac material ca ăl asemenea lui. El are aspiraţie şi de sărăcie spirituală, nu doar să îi reteze boierul pricopsirea celui care a iţit uşor nasul. Te aştepţi ca iobagul să se umple de spiritualitate, dacă tot are năzuinţă de sărăcie. De fapt, de sărăcire a celui ca el, ca nu cumva să nu crape toţi pe aceeaşi limbă. Şi atunci spiritualitatea iobagului este, pe cale de consecinţă şi în mod normal, de natură divină. Preoţească!
Preotul este boierul care se ocupă de cele nelumeşti. Atât de nelumeşti, că nici dracul nu-l întrece uneori. Dar are voie, că doar faci ce spune el, nu ce face. Că dacă ar fi să facem toţi ca el, ne-am duce… dracului. Mai sunt excepţii printre preoţi, cum sunt şi printre iobagi, să recunoaştem totuşi. Măcar speranţă să ne rămână.
Dar cele mai abitir susţinătoare ale preotului sunt iobăgiţele. Care, dacă nu au un boier la conac sau măcar în bordei, să le calce în picioare la propriu, atunci aşteaptă să cadă cu nasul în ţărână în faţa preotului. Care e singurul, pentru ele, ce poate păcătui şi îndrepta în acelaşi timp. Când te lupţi cu dracul cu normă întreagă şi faci şi ore suplimentare, e normal să mai faci un desant în spatele liniilor inamice şi să te deghizezi în uniformă cu coadă şi coarne. E doar în numele divinităţii şi al binelui comun. Mda!
Boierul o avea voie, dar preotul are îndreptăţire.