Sau micul prinţ. Ori modestul prinţ. Şi mai bine, oropsitul prinţ! Care îşi agită sabia, cu tăiş dublu de bisturiu, să alunge fantomele şi negurile concretului ce ne hăituiesc sănătatea. Iar el este veşnicul campion al turnirului pe care statul, ca împărăţie a neajutoraţilor, îl duce cu primejdia patologicului. Şi cu neajunsurile. Pentru că este prinţ de mare stat…şi bun la sfat. Nu în mediul privat, dar mai nou în politică. Direct, indirect, pe ascuns sau la vedere, dar, mai ales, demascat acum.
Că boala, vorbesc din proprie experienţă, pleacă de la prostia de a te neglija, de a te stresa peste măsură, de a nu te îngriji de sine
Nu m-am ferit să mă iau de sistemul nostru de sănătate, şi mi-am asumat partea mea de vină. Dar beneficiarul şi perpetuatorul bătăii de joc în ce priveşte pacienţii, pe de o parte, şi angajaţii, pe de altă parte, este chiar prinţul nostru. Stăpân pe o mică sau mare feudă, dar mai ales un călăreţ de Rocinante, se clatină pe mârţoaga adăpată din jgheabul ce sifonează contribuţiile vasalilor, atunci când trebuie să justifice punguţele cu doi bani. Astea din urmă s-au tot adunat şi i-au consolidat armura, de nu-l mai poate susţine mârţoaga. Doar supuşii se mai tem că nu mai are cine să-i vindece de prostie dacă o să cadă de sus. Că deseori boala, vorbesc din proprie experienţă, pleacă de la prostia de a te neglija, de a te stresa peste măsură, de a nu te îngriji de sine. Şi atunci aştepţi să te salveze prinţul, ultima speranţă. Are şi moartea umorul ei, să te păcălească că scapi de ea doar dacă treci prin ghearele celui care, la noi, are bonus de performanţă mai tare ca orice bancher. Şi mâna greblă i se face când speranţa trebuie să ia forma concretă a evaluării cantitative. Exprimată în punguţă cu doi bani autohtoni şi teancul de monedă europeană.
Prinţul se vede doctor prin excelenţă, adică maestru emerit al cercetării lumii ce ne înconjoară
Prinţul nu va fi izgonit de împărăţie, că doar sunt parte a aceeaşi vitejii. Şi de către supuşi, nici atât, că au nevoie de speranţă. Şi să acorde respect cuiva, că fără să se închine la câteva icoane laice nu au stare. Se îmbolnăvesc, deh! Prinţul se vede doctor prin excelenţă, adică maestru emerit al cercetării lumii ce ne înconjoară. Nu un simplu meseriaş, ci unul cu aere de mare capacitate intelectuală, precum foşti miniştrii – chiar prim ori vice – sau chiar magistraţi. Doar că prinţul nu are nevoie de patalama de doctor ca atare, el e prinţ şi e deasupra celorlalţi – subînţeles şi lesne înţeles. Iar dacă tânărul sau sictiritul fuge în străinătate să practice medicina – şi nu doctoratul – sau se înhamă plin de ideal să vindece mârţoaga ori să hrănească pur-sângele din mediul privat, prinţului o să îi fugă şaua de sub el, că nu mai are cine să îi lege chingile. Doar dacă nu îl leagă alţii în chingi pe el şi-l pun la poprit, aşa cum îi vindecă el pe unii dintre săracii supuşi.