Acest personaj e dublu fătălău. O dată că e fătălău, şi a doua oară că peste asta este şi feminist. Dacă ar fi mascul şi feminist, n-ar fi fătălău ca atare. Dar fiind feminist peste faptul de a fi fătălău, îi dublează doza de abjecţie. Feministul care nu e fătălău are tot respectul meu, ştie că poza asta îl pune într-o lumină ce-i schimbă compoziţia în ochii naivei feministe. Şi trage folos de pe urma asta, dar nu la modul la care s-ar aştepta ea, ci doar ca s-o folosească să acumuleze material pentru a avea acces la non-feministe.
Cineva trebuie să fie mai pervers ca parşivul
Fătălăului îi place să se joace cu păpuşi de mic, iar dacă nu deviază grav când creşte, el tot cu fetele vrea să iasă la joacă. E prietenul lor bun şi e amabil, le înţelege ca nimeni altul, nu ca porcii de bărbaţi. Ai spune că are o altă orientare sexuală, ceea ce mie nu-mi repugnă defel, dacă îşi ţine farmecul răpitor la o distanţă cât mai mare de mine. Doar că fătălăul visează murdar la fetele astea, nu ca cel care are acelaşi gusturi ca ele, şi în materie de bărbaţi. Şi multe gagici îl tolerează pe fătălău, din compasiune, că femeia nu e tâmpă şi nu haleşte jocul lui pervers. Mai mult, nu s-ar combina cu un astfel de personaj decât dacă ar vrea să se răzbune pe sine, pe partener, pe viaţă, pe speranţă, pe tot universul care i se pare că s-a dărâmat. Desigur, există şi femeia perspicace care ştie cum să îl joace pe inelar şi să tragă toate foloasele ce nu implică sentimente sau sex. Cineva trebuie să fie mai pervers ca parşivul.
Şi bădăranul, precum şi fătălăul, îl pun pe bărbat într-o lumină atât de favorabilă, că i se deschid oportunităţi nebănuite, fără să facă nici un efort
Când fătălăul îşi dă seama că libidinoşenia lui nu-i aduce vreun câştig, atunci trece la nivelul superior. Dublează doza de parşivitate şi pozează în cel mai mare apărător al demnităţii femeii. Şi el e primul care se simte dator să latre ascuns după fusta femeii, când vreun mascul are de făcut vreo remarcă ironică sau care i se pare lui nepotrivită. Nu neapărat şi vreunei doamne, cea care are şi umor de cele mai multe ori, ceea ce îi lipseşte fătălăului. Ce nici măcar simţul auto-ironiei sau al ridicolului nu-l are. Nu spun că bădăranul e de preferat, pentru femeie mai ales. Că în ceea ce-l priveşte pe bărbat, şi bădăranul, precum şi fătălăul, îl pun pe acesta într-o lumină atât de favorabilă, că i se deschid oportunităţi nebănuite, fără să facă niciun efort. Mă rog, în afară de acela de a fi el însuşi. Însă pe fătălăul feminist nu ai să-l vezi să ia, curajos, apărarea unei femei când cade, cu adevărat, victimă bădăranului. În schimb, acesta din urmă se oferă, cavalereşte sau nu prea, să o scape pe femeie de fătălău, cam de fiecare dată. Sau, dacă are o scăpare de moment, face fix ce trebuie să facă, aşteaptă să îi cadă în plasă victima repulsiei create de fătălău. Ceea ce se cam întâmplă cu scumpele noastre ‚zâne’, care confundă bădăranul cu bărbatul.
De ce oare scriu despre fătălăul feminist?! Oare nu ca să mă justific când mă ia gura pe dinainte şi par şi eu bădăran?!! Nu neg că mai dau cu băţul în baltă şi o mai cert, dar nu pentru că desconsider femeia. Dimpotrivă, pentru că aştept – firesc!!! – de la ea, fără a fi feministă, să fie ‚mai egala’ bărbatului.