Eu pun preţ pe fidelitatea… mea. Pentru că am un miez de gelozie în fire, încerc să mă ridic la un nivel de înţelegere raţională şi emoţională care să domolească magma vulcanului adormit. Gelozia – proiecţie a iubirii egoiste – nu se stinge niciodată, dar o poţi ţine sub observaţie sau să îi dai prilej de erupţie când lava fierbinte a pasiunii egoiste se cimentează peste nimicuri. Contează şi alea într-o relaţie, dar sunt atâtea nimicuri importante, că la unele (mai puţin importante) chiar poţi să renunţi.
Un cuplu cu parteneri absolut fideli e fie izolat de lume, fie din poveşti
Nu trebuie să fii gelos ca să pui preţ pe fidelitate. Eu nici măcar nu cer femeii fidelitate, ceva îmi spune că o ai necondiţionat din partea ei, la început. Important este să ştii să o păstrezi. Bărbatul, în schimb, e infidel din start. Şi nu fidelitatea femeii îl domoleşte, ci împăcarea lui cu sinele. Pe care o obţine lângă o anume femeie. Desigur, sunt şi excepţii printre femei şi bărbaţi, deopotrivă.
Bărbatul simte că trebuie să vâneze femeile. Ele simt că trebuie să fie vânate, au nevoie să se valideze în ochii celor din jur, bărbaţi şi femei. Cu primii, uneori şi în pat. Bărbaţii, mai ales în pat – ascuns de ochii lumii, dacă se poate.
Fidelitatea, însă, trebuie raportată măcar la două variabile: durata relaţiei şi tipul ei. La modul absolut, cuplul ar trebui să fie marcat de fidelitate pe toată durata vieţii partenerilor şi în orice fel de ocazie. Adică, nu doar să fie cât o viaţă, dar să fie şi de natură sexuală, emoţională şi raţională. Un cuplu cu parteneri absolut fideli e fie izolat de lume, fie din poveşti. Absolutul e duşmanul perfectibilului, care e specific umanului. Eşti zeu sau divă, atunci ceri şi aştepţi absolutul. Eşti om, cauţi să înveţi să devii mai bun şi să accepţi greşelile, derapajele. Mici infidelităţi (cât mai nevinovate), ca anticorpi la plictisitorul absolut.
Problema apare când se exagerează cu astfel de infidelităţi
E nevoie să treci prin viaţă ca să te linişteşti şi să îţi dai seama că vrei să fii fidel până la capăt. Cât de fidel şi din ce perspectivă, aici e de discutat. Fiecare cum simte şi, mai ales, cum se potriveşte în cuplu. Femeia ar vrea pe toate fronturile, când e tinerică. Bărbatul tânăr are aşteptări doar de natură sexuală. Şi mult timp, doar atât îl interesează. Pe femeie o macină, însă, şi alte tipuri de infidelitate: cu meciul de fotbal, ieşitul la bere, jocurile pe calculator etc. Pe bărbat n-ai să-l vezi deseori că urlă că e trădat de femeie cu serviciul, invers se mai întâmplă. Şi nu e vorba de scuze, când de fapt sunt alte infidelităţi. Nu la minciună mă refer. Problema apare când se exagerează cu astfel de infidelităţi, care par mici pasiuni nevinovate, iniţial. Cu timpul, ele conduc la neglijarea partenerului, ceea ce mi se pare o dovadă de infidelitate emoţională, ce nu poate fi compensată (în cazul fericit) la nesfârşit de fidelitatea sexuală. Mai rar, pe unii nu îi deranjează infidelitatea sexuală, mai ales pe unele femei care simt satisfacţia că tot la ele se întoarce bărbatul. Iar bărbatului îi reaprinde flama pasiunii şi resuscitează magma dorinţei.
Eu mi-am propus să fiu fidel, în special sexual, când o să mă însor. Şi nu o să cer fidelitate, pentru că ştiu că doar trebuie să o păstrez, o am deja din partea femeii. Şi când o să mă însor? Când o să simt că pot fi etern fidel. Curând, niciodată sau poate pe patul de moarte. Sau când o să fim două lave ce se iubesc fără a fi geloase. Pentru că iubirea nu trebuie să fie egoistă – pasional bolnăvicioasă – şi fiecare dintre parteneri trebuie să ofere fidelitate, fără a o cere la schimb pe a celuilalt.
PS: Tema acestui articol a fost propusă prin utilizarea formularului de sugestii din pagina principală a lui blegguru.ro.
Ai o sugestie şi tu, nu ezita să foloseşti formularul!