Opţiunea ‚Nu mai urmări’ femeile

Adică, mai pe romgleza care place aşa tare, să dai unfollow când nu mai suporţi lamentările şi preţiozităţile din postările activistei de Facebook. Au un talent unele femei, nu majoritare, dar destul de numeroase, să se plângă zilnic de câte ceva total aiuritor. Pentru bărbaţi, cel puţin, şi pentru mine, cel mai mult… Asta dacă foto-modelul ăsta de Facebook, care defilează în bocanci milităreşti pe podiumul reţelei de anti-socializare, nu calcă în crampoanele ei măcar câteva suflete vinovate că nu sunt în tendinţa ei. În ‚trendul’ ei de cunoscătoare a ce e bine pentru cei din jur; de aceea nu ezită să emită sentinţe definitive cu privire la vinovaţii muritori ce nu-i flatează universul de zeiţă, autointitulată pe ascuns în sinea-şi neînţeleasă.

Trebuie să fie activă pe reţeaua de socializare, că în viaţa de zi cu zi se cască şi mai tare hăul dintre ea şi aprecierea după care tânjeşte
E şi activistă, plus foto-model. O combinaţie perfectă, dar nu şi virtual. Că activitatea ei este în jurul mascării propriei deziluzii din realitate, pe care şi-o refuză odată cu fiecare băgare în seama a pozei ce îţi reaminteşte că nu a mai ,selfie’-at nimic de câteva zile. Sau ore.
Trebuie să fie activă pe reţeaua de socializare, că în viaţa de zi cu zi se cască şi mai tare hăul dintre ea şi aprecierea după care tânjeşte. Cu cât e mai lipsită de atenţia unui bărbat, cu cât e mai neînţeleasă de colegi sau evitată de rude, cu atât sentinţele şi/sau auto-caricaturile cu ea sunt mai numeroase. Pentru că e şi frumoasă şi plină de autoritate.
Nu contest, parapanta-aero-modelul ăsta e încurajat de suficientă lume să îşi continue planarea peste câmpurile de atracţie magnetică cu priviri de muritori. Şi de femei, şi de bărbaţi. Ce-i drept, de bărbaţi care nu o interesează în mod real. Ghinion! Iar de femei, de cele ca ea sau care nu au curaj să se manifeste ca ea, de teamă că ar trece drept paraşute în loc de parapante. Cele care îşi înving teama de virtual şi fug de demonii reali, devin şi ele foto-activiste de reţea.

Blegguru - Despre bărbaţi şi femei

Femei ce trăiesc din atrasul căutăturii pe stradă, dar se prăbuşesc din înălţimi când o privire cerşită nu le urmăreşte
Şi până la urmă, ce e rău în asta? Că nu comite nimeni nicio răutate prea mare, doar alimentează un soi de dezbatere, care mai scoate la iveală nişte demoni reali pe cale virtuală. E un fel de terapie individuală şi care devine şi de grup, uneori. Iar dacă unul şi alta se apucă să le aducă pe linia de plutire, de avion supersonic, e ca şi cum ar da şi ei sentinţe şi ar stabili direcţii. Eu zic că e totuşi ceva de învăţat din asta, cam atât. Ca şi femei ce trăiesc din atrasul căutăturii pe stradă, dar se prăbuşesc din înălţimi când o privire cerşită nu le urmăreşte, aşa şi cu foto-activistele de reţea. Dar ele nu sunt o ţintă de doborât, ci un prilej a de realiza că nu trebuie să urmăreşti femeile, ci să-ţi urmezi femeia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *