Femeia şi politica, baba şi mitraliera

Femeia fuge de politică ca dracul de tămâie. O ştim pe ea cât e de drăcoasă, talpa iadului, mama lui, când îşi pune ea în cap ceva! Iar cum politicienii noştri sunt tămâie, atunci fuga femeii pare o consecinţă normală. Dar să lăsăm basmele pentru cei mici şi poveştile pentru cei mari.

Că deh, nu e de nasul ei politica. Nu are fler sau nu are chef?! Sau e perversă?!!

Femeia fuge de politică pentru că se mulţumeşte cu statul ei de sclavă. A dracului, sclavă… Sau pe dracu’, sclavă! Ca de fiecare dată când vorbim despre femeie, şi cu politica lucrurile stau sub semnul paradoxului, cea mai elegantă, esoterică şi imediat indescifrabilă paradigmă.

M-am convins, şi din propria experienţă, că atunci când îi spui în faţă unei femei că locul ei este şi în politică (sau mai ales acolo), te priveşte de parcă ai aterizat din ceruri. Nu ca un înger să (an)afuriseşti politica, ci pe ea. Are ea socotelile ei, fie că este gospodină preocupată de creşterea copilului, fie că are de rezolvat problema carierei. Astea sunt preocupări serioase pentru ea, şi are dreptate! Dar nu sunt suficiente, zic eu. Că nu eşti mamă care trebuie să stea după fundul copilului toată viaţa, dimpotrivă aş spune. Şi nu te identifici cu cariera, decât dacă îţi propui un soi de sclavie modernă, ca să fii materie primă pentru producţie şi să contribui la creşterea globală economică. Să nu credeţi că lucrurile stau altfel cu activistele pentru drepturile femeii sau mai ştiu eu ale cui. Au şi ele treaba lor, nu să piardă vremea cu prostii precum politica practică. Că e uşor şi pentru femeie, mai uşor decât pentru bărbat, chiar, să stea în faţa tastaturii şi a televizorului şi să critice. Nu o face aşa aprig ca bărbatul, dar tot o face. Fără să se implice, cu mult sub ceea ce bărbatul mai face, totuşi. Că deh, nu e de nasul ei politica. Nu are fler sau nu are chef?! Sau e perversă?!!

Blegguru - Despre bărbaţi şi femei

Şi-l mitraliază cu reproşurile ei, dar e nevinovată că nu apasă pe trăgaciul morţii

Poate că femeii îi este frică de războiul acesta cu bărbatul. Da, sunt şi excepţii, dar încă prea puţine, mai ales la noi. Însă, până la apariţia mitralierii şi, mai apoi, a armelor de distrugere în masă, războiul avea o aură a unei competiţii care venea să regleze unele crize socio-economice. Însă mitraliera, maşinăria diavolului, a dus de la confruntarea faţă în faţă la cea parşivă, din umbră şi tenebre ce seceră distant suflete fără chip. Oare femeia, fricoasă, cu mentalitate de babă veche, stă în culise şi convinge bărbatul să iasă la secerat sau să fie secerat? Şi-l mitraliază cu reproşurile ei, dar e nevinovată că nu apasă pe trăgaciul morţii.

Ea se eschivează, prea mult şi prea des

Parcă bărbatul mai înţelege; eu, unul, o fac. Că locul femeii este în politică în aceeaşi măsură cu ponderea bărbatului. Mi-e teamă că o înţelege şi ea, dar se eschivează, prea mult şi prea des. Că în modelul stăpân şi sclav (devoalat de peste un veac şi împământenit de milenii), bărbatul se zbate într-o competiţie cu alţii ca el, să asigure femeii mai mult decât ceea ce altul poate face. Când este în competiţie cu altul ca el, altfel exploatează la maxim femeia. Şi atunci sclavul a ratat momentul oportun să scape de jug şi să răstoarne valorile (conform modelului), dacă chiar voia asta. Astfel, femeia şireată aşteaptă fără să se implice, să vadă care bărbat e un furnizor de bunuri şi servicii mai bune. Sau se bagă în competiţie cu el, ca toanta, doar! pe piaţa muncii, ca să îl ajute, involuntar, să se consume mai puţin pe el însuşi. În loc să intre, inteligent, mai ales în competiţia din zona social-politică, pentru a cere şi a asigura complementaritate politică. Pentru că asta contează, dacă vrei să nu fii sclav şi nici stăpân: să iei şi să fii parte, în acelaşi timp, din deciziile care contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *