Nu sunt consumator de artă decât ocazional. Da, am vizitat şi eu, cu iubita la braţ, Hobiţa şi Tg. Jiu şi cam la asta mi se reduce profunzimea studierii artei lui Brâncuşi. Însă campaniile derulate, în special la televizor şi la mişto pe Facebook, m-au convins uşor să nu dau un leu. Alea care s-au luat în serios au fix inversul efectului scontat. Dacă apărea elita să te roage să nu dai un chior pe mintea de pe urmă a românului, psihologia inversă ar fi funcţionat şi erau sigur mai mulţi bani strânşi decât s-au îngrămădit în puşculiţă până acum.
Măcar ţi-ar trebui naturaleţea copilărească care ştie şi simte să privească dincolo de formele preistorice sau rupestre
În primul rând, nu mi-a plăcut sculptura prima data când am văzut-o. Nu spun că nu are valoare pentru mine, că sunt un agramat al sculpturii ca 99.9% dintre români. Dar e greu digerabilă pentru profan, dacă nu are povestea unei garnituri de vorbe care să te ajute să dez-abstractizezi taina bibeloului de calcar. Măcar ţi-ar trebui naturaleţea copilărească care ştie şi simte să privească dincolo de formele preistorice sau rupestre. Dar nu rezolvi nimic cu o adunătură de clişee, vizual greţoase, într-un videoclip lipsit de culoare mai ales la figurat. Şi mai grav, nu transformi cioplitura, cu linii de rigurozitate extraterestră şi populară în acelaşi timp, într-o mintoşenie a elitelor.
Şi ai văzut măcar să dea exemplul minimei decenţe că opera e populară şi fiecare donează aceeaşi sumă?
S-au strâns elitele să te convingă să dai doi bani europeni ca să te simţi român. Ceva e putred în marca asta, că de ‘branding’ nu poate fi vorba, deşi asta se încearcă! Deodată eşti patriot dacă haleşti o artă care se înghite fie cu inocenţă, fie cu tone de cultură. Fix ceea ce lipseşte şi elitelor şi populimii. Mai mult, transmiţi mesajul că e chiar treaba primilor, nu a oamenilor obişnuiţi, să decidă dacă e bibelou de patrimoniu sau de sufragerie. Şi mai grav dau premierul, patriarhul şi guvernatorul cu băţul în baltă. Măcar să fi creat un tsunami al repulsiei şi al convingerii că ăia de sus, de la putere şi cu potenţă financiară, trebuie să se descurce cum ştiu mai bine. Că au dat mulţi bani nu de la ei, ci tot din banii ţării ajunşi la grămadă în mod involuntar de dorinţa populimii. Mai pe şleau, campaniile de atragerea donaţiilor au încercat să demonstreze că depindem de individ, dar au reuşit fix contrariul.
Ai văzut vreun om obişnuit în campanie? Doar vedete, adică elite, pardon! Şi ai văzut măcar să dea exemplul minimei decenţe că opera e populară şi fiecare donează aceeaşi sumă? Cum vrei să achieseze omul de rând la mesajul pământului când boierul e în nori şi aruncă cu pungoiul de bani? Nu fi cocoş pe lângă pui, dar mulţumeşte-te să crezi în punguţa cu doi bani, pe care o poate arunca sau găsi oricine cu folos. Dacă vrei să construieşti cu amprentă la pământ şi pe bază de mentalitate, nu de bani, că ai ocazia în sfârşit să faci asta…
Deşi cu forme feminine, văd în ea dincolo de o înţelepciune a cuminţeniei mature, mai degrabă o formă copilăroasă de genialitate ancestrală
Ni s-a întâmplat să citim o poezie, să ascultăm un cântec sau să vedem un film pe care le-am desconsiderat sau detestat în primă instanţă. Cuminţenia pământului are la mine acelaşi efect. Întâi m-am detaşat de propaganda ieftină din jurul ei (mi-a luat ceva) şi apoi am început să las ochii sufletului, şi nu ai minţii, să o privească. Deşi cu forme feminine, văd în ea dincolo de o înţelepciune a cuminţeniei mature, mai degrabă o formă copilăroasă de genialitate ancestrală. Doar un lucru mi-e destul de clar. Într-o lume în care adulţi şi copii aleargă după pokemoni virtuali, eu aş da şansa generaţiilor viitoare ale acestui pământ să se strângă în jurul unuia real, venit dintr-o cultură pop din vremuri ce transcend timpul. Pentru juma de pol!