Femeia şi idolii ei

Toţi avem idoli. Chiar şi cei care nu au idoli, se au pe ei drept idoli. Nu ştiu cum e mai sănătos, mai bine sau mai puţin rău. Dar să te fereşti de femeie când îi ataci idolul, chiar şi aşa, aluziv!
Şi eu am avut şi am idoli, mai mulţi chiar. Înspre adolescenţa timpurie (nu asta întârziată de acum 😉 ), eram ataşat de non-sistematicul Cioran, dar îl citeam şi pe Ţuţea. Pentru că întotdeauna am simţit nevoia de antiteză. Acum, nu ştiu dacă s-a sintetizat ceva mai bine, dar mai degrabă sunt fascinat de Isus şi Karl Marx. Poate că în primul caz e vorba de reverberaţie şi în al doilea caz de înţelegere. Cert e că toate cele 4 personaje, asemănătoare şi diferite în acelaşi timp, au probleme cu banii (şi ca instituţie şi ca acumulare), doar grave, e drept. Mie nu-mi place banul, dar nu fac un non-idol din el.
Femeia se ataşează de idol la fel ca de copil. Care e întotdeauna perfect!
Băieţii se despart de primii idoli, cei ai adolescenţei (părinţii în special), într-un mod mai aprig. Şi asta îi ajută să scape de obsesii mai uşor, dar nu pe toţi! Fetele nu se agită aşa tare, dar când ajung femei şi îşi mai găsesc vreun idol, să te ferească vreo remarcă nepotrivită!
Femeia se ataşează de idol la fel ca de copil. Care e întotdeauna perfect! Şi când greşeşte. De fapt, nici copilul şi nici idolul nu greşesc, e doar situaţia de vină. Ar fi bine că proiecţia asta a femeii să vină dintr-o nevoie de auto-perfecţionare. Dar ea vine din nevoia de auto-confirmare. De aia şi depresia se manifestă atât de vizibil la femei. Că la bărbat intervine mecanismul de auto-amăgire mai degrabă, şi se refugiază el în altceva (uneori, la extrem, în alcool sau sinucidere, în cazuri nedorite). Şi iese mai puternic, mai des ca femeia.
Că bărbatul e un insensibil ce stă în fotoliu şi se leagă aiurea de una care se munceşte de ani de zile să aducă glorie femeii şi ţărişoarei
Femeia e atât de ataşată de idol, adică de proiecţia ideatică, că dacă nu se simte demnă de aceasta o ia la vale. De aia şi agresivitatea ei, când te-ai luat de vreuna care are construită (de media) imaginea de supra-om. Adică wonder-woman. Că bărbatul e un insensibil ce stă în fotoliu şi se leagă aiurea de una care se munceşte de ani de zile să aducă glorie femeii şi ţărişoarei. Adică se sacrifică, nu o face pentru ea; ca orice femeie, deh… În special în sport. Şi dacă femeia aleargă un semi-maraton cu corporaţia sau ONG-ul, poate să înţeleagă mai bine ca cel care fuge de dimineaţa până seara (pentru/de ea) numai să nu treacă linia de finiş unde răsplata e gura ei. Şi nu aia plină de senzualitate şi pasiune.
Idolul femeii e perfect, nu are defecte. Nu e om. Totul e perfect la ea. Dar stai să vezi dacă idolul îi e bărbat!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *