Doi bărbaţi

JO: Lee contra Lin în semifinale. Oriunde sau în orice sport, două nume astfel alăturate garantează determinare, luptă până la capăt şi curaj, dar şi putere de muncă, sacrificiu şi, nu în ultimul rând, nivel tehnic ridicat. Plus spectacol. Pentru că lumea îşi doreşte spectacol, chiar dacă vrea victoria. Că aşa e tradiţia de sorginte non-cavalerească. Să îţi doreşti (mai mult) victoria. Şi, garantat în acest fel, o şi obţii…
Pentru că ritmul de joc este fantastic, iar tactica, cu viteză de răspuns pe bază de procesor cu multiple nuclee de ultra-simţ, îţi trasează nişte geometrii pe cât de variabile pe atât de clare
Lin îl bătuse pe Lee în anterioarele două finale olimpice şi conducea cu mai mult de dublu de victorii în meciurile directe (peste 30). Cei doi au parcă destine identice, eroi naţionali în ţara fiecăruia, căsătoriţi cu foste campioane ce practică acelaşi joc ca ei. Nici nu trebuie să urmăreşti decât la JO un meci între cei doi, pentru că eşti captivat pe loc, chiar nepriceput total fiind. Pentru că ritmul de joc este fantastic, iar tactica, cu viteză de răspuns pe bază de procesor cu multiple nuclee de ultra-simţ, îţi trasează nişte geometrii pe cât de variabile pe atât de clare. Eşti convins că aşa se juca, numai aşa, pentru că altfel punctul ar fi fost pierdut sigur.

Primul set a fost controlat în mod aşteptat de favorit, chiar dacă caracterizat de schimburi fantastice de ambele părţi. Al doilea a fost cedat uşor de dublul campion olimpic, păstrându-şi, de la un anume moment, energia pentru decisiv. Unde s-a mers cap la cap până spre final. Când ceva neprevăzut s-a petrecut: Lee câştigă trei mingi consecutive şi are trei oportunităţi de a juca pentru aur. Ce a urmat a fost demn de film, cu Lin apărându-se şi atacând fantastic, salvând cele trei mingi de meci.

Pentru cei care practică sau sunt doar pasionaţi de mai occidentalele discipline înrudite, fie că e vorba de cea de câmp fie de cea de masă, şansele să revii de la trei mingi de meci consecutive te îndreptăţesc să fii considerat a fi pe val. Dacă nu cumva vlaga scursă printre broboanele reci-fierbinţi de emoţie îţi scad forţa şi puterea de concentrare. Două puncte s-au mai jucat…
Eu eram curios să văd cum se vor privi în ochi cei doi rivali
Eu eram curios să văd cum se vor privi în ochi cei doi rivali. Însă părea că nu mai vine momentul, că fiecare trecea pe la propriul staf să se felicite sau să se consoleze, să salute arbitrii, de parcă evitau momentul aşteptat de mine. Mă gândeam şi la ce este în sufletul fiecărei partenere de viaţă, mai ales că împart mai mult decât lumea pe care o au doi soţi de obicei.

Învingătorul a trecut de fileu şi amândoi, privindu-se reciproc admirativ, şi-au deschis braţele încărcate de meci şi istoria confruntărilor directe. S-au îmbrăţişat bătându-se pe spate cu ritm şi viteză de parcă continuau firesc meciul cu aceeaşi intensitate. Apoi, la unison, şi-au scos tricourile fleaşcă şi le-au întins unul celuilalt rămânând în şort, acoperiţi de fibră şi transpiraţie şi îmbrăţişându-se puternic încă o dată: ca doi bărbaţi!

Edit: Amândoi au pierdut apoi finala mare şi, respectiv, mică. Undeva, într-o lume depărtată, au câştigat admiraţie sinceră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *