Dacă ajungi la o vârstă şi nu îţi asumi sau măcar însuşeşti logica feminină, e grav. Pentru femei e grav să o piardă. Mi-a luat ceva timp să accept ce nici femeia nu acceptă, că logica ei este genială dar lipsită de înţelepciune.
Femeia riscă prost, adesea. Că nu are acest exerciţiu
În schimb, logica feminină e plină de pragmatism. E mamă în primul rând. Bărbatul e şi el tată… cam în al câtelea rând?!!! E şi el pragmatic, o perioadă. Dar mai mult e poet şi îşi riscă rimele şi pe piaţa financiară a instrumentelor derivate de ordin mai mare ca doi. Că el are înţelepciunea de a risca şi de cele mai multe ori cu cap de orice fel (anatomic, chiar). Femeia riscă prost, adesea. Că nu are acest exerciţiu. În schimb, merge din greşeală în greşeală logică şi devine mai mult decât dorită de bărbaţi. Ştie ea ce ştie.
Dar vreau să aplic şi eu logica feminină, să vedem dacă mă face mai dorit sau mai puţin heterosexual!?! Dar ştiu de ce risc, că ştiu unde ajung: mă împac cu aspiraţia feminină din mine. Sau cu opusul ei.
Mi-am spus că la 40 de ani trecuţi e greu să mai fii tânărul de odinioară. Atunci, fii copil, ce drac! Drac am fost, sunt şi rămân. Măcar atât. Şi pentru că nu am avut un abdomen nasol niciodată, mi-am spus că e momentul să îl fac şi mai sexy. Adică n-ar strica nişte pătrăţele. Şi drept răsplată, pe logica imbatabil-feminină, o să mă găsesc şi cu femeia visurilor (coşmaruri nu am, oricum).
Şi o credeam pierdută definitiv, dar când ne-am strâns în braţe am simţit. Că pătrăţelele dau roade
Aici mă pierd şi eu în explicaţii şi auto-psihanaliză. E vorba despre o superstiţie?! Sau e intuiţie masculină cu iz de aşa-zisă logică feminină. Ultima sună deja a scuză. Perfectă!
Aş spune că e doar dovadă de putere de luptă. Probabilitatea să faci pătrăţele la +40 (nu pe telefon) e la fel de mare ca aceea de a îţi găsi iubirea vieţii la 25-. Dar important e să încerci… şi să speri!
Până acum nu m-am luptat cu adevărat pentru nicio femeie, dar m-am zbătut să le fac să mă părăsească. Mi-a reuşit cu toate. Acum, fizicul clădeşte spiritul, iar cel din urmă îl gâdilă pe primul.
Şi săptămânile trecute mă caută neaşteptat cea pe care nu mi-o pot scoate din suflet, deşi mintea se tot chinuie. Şi o credeam pierdută definitiv, dar când ne-am strâns în braţe am simţit. Că pătrăţelele dau roade. Dar nu se văd decât dacă mă încordez foarte tare. N-a fost să rămână prea mult în braţele mele. Pentru că nici nu e bine să te încordezi prea tare ca să se vadă pătrăţelele!
