Femeia este cactus

Eram pe grabă, că uitasem să scot carnea de la dezgheţat şi dădusem o fugă la piaţă să iau şi nişte legume. Şi spre finalul preparării grătarului de aragaz cu ceva vinete înăbuşite, îmi aduc aminte că n-am băgat abdomene.
Repejor iau tinctură de brânca ursului şi aştept să crească nivelul hormonal (adică testosteron). Chestia cu brânca pe post de energizant o ştiu de la un prieten care merge la sală. Eu nu halesc chestia cu sala, dar de aia arăt mai bine ca ăia de merg şi se umflă aiurea. Şi pentru că mănânc grătare zilnic cu legume sau fără, dar nu bag ulei prăjit. Sunt prăjit eu destul, de la natură… că nu o ard nici cu droguri, nici cu fumat de vreun fel, dar mai trag câte o beţie.
Dar pe la 60 de ani o să îmi prindă bine brânca de acum, că atunci îmi cumpăr şi eu o nevastă, dacă nu mă las păcălit între timp. Şi m-aş lăsa, e drept, dacă aş avea de cine.
Dar văd cactusul ala mai înalt cum o luase la vale în ghiveci
Normal, mă deshidratez un pic; tinctura de orice fel lasă un soi de sete în gură (dacă nu şi în pielea mea, ca brânca) şi îmi aduc aminte de flori. Să le ud, zic! Durează un minut, că e apa pregătită în bidoane lângă, fix cât să sting şi mâncarea de pe foc. Măcar atât să fac, că de rest se mai ocupă femeia de face curat sau soră-mea când trece p’aci.
Dar văd cactusul ala mai înalt cum o luase la vale în ghiveci. Şi plin de ţepi. Dau să îl îndrept, dar înţeapă ca naiba şi nu înţelege că pentru el o fac. Deja mă iau nervii, dar n-am curaj să îmi bag pielea în el, nici la figurat. Să zic una de morţi, n-am putut, că săptămânile trecute s-a prăbuşit în ghiveci un cactus micuţ cu flori portocalii, lipsit de ţepi, dar şi de vlagă de atunci. Ăla arăta a ea, delicată, ca o mignonă de care ţi-e mai mare dragul. Ăsta pe care dau să-l salvez, e ca un falus supra-dimensionat, dar cu ţepi.
Era ca o femeie pe care vrei să o salvezi şi nu mai ştii cum să o apuci şi pe unde
Oricum, n-am uitat de mâncare că m-am dus să iau o lingură să scobesc în ghiveci să îl împing, să îl împământenesc. Dar el înţepa de nu ştiam cât de gentil să mă mai comport. Era ca o femeie pe care vrei să o salvezi şi nu mai ştii cum să o apuci şi pe unde. Normal, am vărsat pământul din ghiveci (mizerie, mătură, făraş etc.) şi am replantat-o. Adică replantat. Ba nu, că îmi părea ca o femeie, chit că arăta ca un falus. Sau bântuia amintirea mignonei?!
Nu mi-a pierit pofta de mâncare şi nici gândul de a bea şi un pahar de vin sec, roşu…
Ştiu ce ar zice o fostă: eu eram de fapt cactusul, iar înţepăturile alea sunt veninurile mele când cineva se apropie prea atent de mine.
Dar degetele mele simt tastatura în ţepi şi titlul e altul, femeia este cactus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *